
RECENZII ŞI NOTE BIBLIOGRAFICE 342
- botezarea lui Constantin de către Silvestru la Roma (p. 40-41) e una dintre
invenţiile literaturii antice păgâne generate de atitudinea anticonstantinia-
nă, pe care apoi au preluat-o scriitorii ecleziastici, cu scopul de a-l absolvi
pe împărat de botezul eretic, dar cine să-l critice pe „preasfântul Constan-
tin” (p. 47)?
- „Martinos” (gr. Martînoß) de la p. 43 e, de fapt, Martinianus, care n-a fost
ucis în „anii lumii 5815” şi „de la dumnezeiasca Întrupare 315”, după crono-
logia lui Teofan, ci în 325 (vezi şi PLRE, I, p. 563, Martinianus 2);
- Atanasie ar fi fost exilat „la Triberis, în Galia” (p. 54), în original fiind eœß
Tríberin têß Gallíaß; desigur, e vorba de Treveri, în Galia;
- Dalmatios despre care scrie Teofan (p. 53) n-a fost nici „nepot” (< gr. Dal-
matíö tþ œdíö ˜neyiþ), nici „cezar” al lui Constantin (< gr. Dalmátioß de ¦
kaísar kaí ˜neyiòß toû basiléwß), cronograful confundând pe Fl. Dalma-
tius, fratele vitreg al lui Constantin (cf. PLRE, I, p. 240-241, Fl. Dalmatius
6), cu fiul lui, Fl. Iulius Dalmatius, Caesar între 335-337 (cf. PLRE, I, p.
241, Fl. Iulius Dalmatius 7);
- după Teofan, Gallus şi Iulian au fost educaţi „într-un sat numit Demakel-
le” (p. 58), pe greceşte fiind ™n xwríö Demakéllü kalouménö; numele locali-
tăţii e corupt, fiind vorba de Macellum;
- Gallus n-a fost „nepotul” lui Constantius II, cum traduce dl. Ţipău (p. 62;
gr. ˜neyiòn Ídion), ci vărul acestuia (Gallus era fiul lui Iulius Constantius,
fratele vitreg al lui Constantin I, şi al Gallei, prima sa soţie – cf. Iulian., Ep.
ad Ath., 270 c-d; Amm., XIV, 11, 27; Socr., HE, III, 1, 7; Sozom., HE; V, 2, 8;
Zos., II, 45, 1; PLRE, I, p. 224-225, Fl. Claudius Constantius Gallus 4), gr.
˜neyióß însemnând chiar „văr primar”;
- locul unde ar fi murit Constantius II nu e „Mampsoukrenai” (p. 67; gr.
Máyou krënaiß), ci Mopsucrene atestat de alte surse – cf. Amm., XXI, 15, 2;
Ps.-Aur. Vict., Epit. Caes., LII, 17; Sozom., V, 1, 7 (Móyou krënaiß) etc.;
- Valentinianus I nu „a murit într-o cetate din Galia” (p. 83), ci la Brigetio,
în Pannonia;
- longobarzii şi avarii nu s-au desprins din gepizi (p. 114);
- „Plakentia” nu se găsea în Galii (p. 129), ci în Italia etc., etc.
De asemenea, ar fi fost util ca îngrijitorul, pentru a veni în sprijinul
cititorului, să aprofundeze problematica titlurilor imperiale, cele două pa-
gini din Studiul introductiv (p. 19-20) fiind, după opinia noastră, insufici-
ente. Kaísar, de exemplu, este folosit de Teofan cu multiple accepţiuni –
împărat propriu-zis, împărat nelegitim, membru al tetrarhiei cu acest titlu,
succesor la tron, rudă apropiată a suveranului etc. Nicăieri nu apare în edi-
ţie vreo explicaţie în acest sens la vreunul dintre purtătorii titlului. Iată o a-
semenea situaţie: Licinius e prezentat cel mai adesea ca „cezar” – p. 35 (gr.
Likínion kaí
sara), 38 (gr. Likiníö kaísari), 42 (gr. Likínioß ¦ kaîsar), dar el
a fost numit direct Augustus în 308 (după unii, în 307). În context, dl. Ţi-
pău tr
aduce termenul basileúß ghidându-se, uneori, foarte probabil, după
Comments to this Manuals